“Vacă sacră” ? Cum este folosită Constituția pentru a acumula dividende politice și de imagine

Moto-uri:

Alexandru Tănase: „Constituția nu este o dogmă. Nu putem să ne ciocnim cu blocaje ani de zile doar pentru că este o „vacă sacră” de care nu putem să ne atingem”(12 ianuarie 2011)

Marian Lupu: „În această țară trebuie să existe o singură vacă sacră – Constituția și Legea” (21 ianuarie 2013)

Ideea de a compara Constituția cu vaca sacră le-a venit în minte politicienilor de la Chișinău cu mulți ani în urmă. Polemicile dacă este sau nu „vacă sacră” să le lăsăm în continuare pe seama lor. Ce este mai interesant pentru noi e să vedem dacă Legea supremă, până la urmă, este vacă sacră pentru politicieni, sau mai degrabă vacă de muls … dividende politice, imagine și, bineînțeles, voturi?

Scurt istoric

După cum scrie și wikipedia, Constituția Republicii Moldova a fost adoptată la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare, în mod simbolic, la 27 august, atunci când Republica Moldova aniversa trei ani de la proclamarea Independenței. Din cele 143 de articole ale Constituției, 37 au fost supuse unor modificări de-a lungul anilor, unele chiar de două ori. Totuși, în pofida multiplelor discuții și dezbateri despre necesitatea modificărilor în Constituție, ultimul amendament Legea Supremă l-a suferit în 2006, cu excepția revenirii la unele modificări din 2000, decisă de Curtea Constituțională în martie 2016.

PCRM, principalul „modificator”

Prima modificare a Constituției a fost adoptată peste doi ani de la aprobarea acesteia, adică în iulie 1996. A fost vorba de niște prevederi ce țineau de statutul judecătorilor. Cea mai cunoscută reformă constituțională a fost însă cea din 2000, a cărei esență a fost trecerea la alegerea șefului statului în Parlament.

Deși în contextul discuțiilor din ultimii ani despre modificarea Constituției, Partidul Comuniștilor se opune categoric „umblării” la Constituție, de fapt, anume în perioada guvernării comuniste au fost votate cele mai multe legi de amendare a acesteia –  6 din 8. Este adevărat că majoritatea acestor modificări nu au fost adoptate din interese strict politice, sau au avut o încărcătură mai mult simbolică, precum abolirea pedepsei cu moartea – parțial în 2001 și definitiv în 2006 – care a fost și ultima modificare a Legii Supreme.

Totuși, nu putem să nu menționăm că Partidul Comuniștilor a venit la guvernare anume în urma reformei constituționale din 2000, după ce Parlamentul nu a reușit să aleagă președintele.

Comisia, referendumul și asul din mânecă

Până în 2009 moldovenii nici nu prea știau ce-i asta Constituție și nici nu-i prea interesa. La fel ca pe mulți politicieni. Însă ultimii au înțeles că le-ar trebui chestia asta, atunci când s-au pomenit că trebuie să aleagă președintele, dar nu au voturi…

Mai întâi au dat-o în bară comuniștii, după parlamentarele cu scandal din 5 aprilie. PCRM s-a resemnat (mulți spun că prea ușor) și au fost declanșate alegeri anticipate. După scrutinul din 29 iulie, noua coaliție numită AIE (ulterior adăugându-i-se cifra 1) s-a pomenit în aceeași situație, doar că nu a fost dispusă să renunțe atât de ușor la puterea pe care a obținut-o cu atâta greu. Astfel, în noiembrie sunt organizate alegerile șefului statului în Parlament, dar cele 53 de voturi ale AIE1 nicidecum nu se pot transforma în 61 pentru a-l alege pe Marian Lupu. Atunci, unii lideri politici recurg la magie, sau mai bine zis la trucuri cu cărți. Liderul PL, președintele Parlamentului și șeful interimar al statului de atunci, Mihai Ghimpu,  anunță că are „un as în mânecă” și la 1 decembrie 2009, prin decret prezidențial, constituie o Comisie de modificare a Constituției. Scopul principal era modificarea „mult-pătimitului” articol 78, care stabilește procedura de alegere a președintelui. Dar odată formată, Comisia a decis până la urmă să elaboreze textul unei noi Constituții care să fie aprobat prin referendum. Ca întotdeauna, doi juriști au venit cu trei păreri. S-a discutat, s-a propus, s-a polemizat, s-au certat, iar până la urmă a ieșit ca în deja popularul proverb național: când vrei să îngropi o treabă, creează o comisie”.

Ulterior, Parlamentul a fost dizolvat pentru că nu a reușit nici a doua oară să aleagă președintele, iar AIE1 a găsit un alt as în altă mânecă – referendum de modificare a Constituției privind revenirea la alegerea șefului statului în mod direct.

Dar nici aici nu a mers. În condițiile în care PCRM și alte câteva partide au chemat la boicot, iar liderii AIE se vedeau deja în campania electorală pentru prezidențiale, lumea nu a mers la vot, astfel încât participarea a fost mai mică decât pragul minim necesar de 1/3.

Deja vu cu happy end

Au urmat noi alegeri parlamentare, la sfârșitul lui noiembrie 2010, cu rezultate similare celor din iulie 2009. Noua AIE (deja 2) a amânat cât a putut organizarea alegerii președintelui. Dar nu a putut să amâne cu mai mult de un an, astfel că la 16 decembrie 2011 Marian Lupu își încearcă din nou norocul. Dar obține doar 58 de voturi, urmând ca în decurs de o lună să fie organizat turul II.

N-a fost însă să fie așa. Curtea Constituțională a anulat primul tur pe motiv că mai mulți deputați au încălcat secretul votului. Marian Lupu a refuzat să mai candideze și a început goana după „candidatul apolitic”. Nicolae Timofti a ajuns primul la finiș, fiind apreciat pentru asta și de AIE2 și de cei 3 foști comuniști în frunte cu Igor Dodon. La 16 martie 2012 a fost ales președinte. Toți au răsuflat ușurat și au plecat la vânătoare. La Pădurea Domnească.

Reforma reformei

Ultima modificare a Constituției s-a produs la 4 martie 2016, dar într-un mod neașteptat. La o sesizare a deputaților PLDM depusă în noiembrie 2015, Curtea a constatat că în 2000, atunci când s-a decis trecerea la alegerea președintelui de către Parlament, deputații au decis că pentru alegere sunt necesare 3/5 din voturi, deși, potrivit proiectului avizat de Curtea Constituțională era de ajuns „majoritatea deputaților aleși”. Astfel, la 4 martie 2016, „Curtea a revigorat prevederile privind alegerea Preşedintelui prin vot direct, secret şi liber exprimat, în redacţia anterioară modificării neconstituţionale”.

Hotărârea Curții Constituționale a fost criticată de mulți, dar mulți au fost și cei care au beneficiat de ea. Liderul PSRM, Igor Dodon, a devenit președinte, iar mulți alți politicieni au avut posibilitatea să folosească scrutinul prezidențial din toamnă drept platformă de lansare sau consolidare a pozițiilor. Nu în ultimul rând i-a priit și președintelui Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care a devenit în timpul campaniei principalul simbol al opoziției de dreapta.

Și guvernării i-a convenit decizia. În acea perioadă Platforma DA colecta semnături pentru organizarea unui referendum privind revenirea la alegerea președintelui direct de către popor. Dacă s-ar fi ajuns la acel referendum, liderul PPDA, Andrei Năstase, ar fi devenit favoritul dreptei, ceea ce în nici un caz nu-i convenea PDM-ului. Dacă era respinsă solicitarea, ar fi condus la noi proteste masive de care cu greu tocmai scăpase proaspăt-instauratul Guvern Filip.

Constituția, instrument de PR politic

„Prima lege pe care o va propune Guvernul PLDM va viza anularea imunităţii pentru toţi deputaţii şi judecătorii”, era unul din angajamentele formațiunii pentru alegerile din 2010. Pentru aceasta este nevoie de modificarea Constituției. Iar acesta nu singurul exemplu când partidele văd Constituția ca un instrument de a transmite mesaje politice și de PR. Este adevărat că PLDM a încercat să-și îndeplinească promisiunea, dar abia peste un an, dar inițiativa așa și nu a fost votată în Parlament, deși figura și în programul de guvernare al AIE2.

Deși PDM nu a semnat inițiativa, în 2016 a venit cu propriul proiect de limitare a imunității deputaților. Proiectul a fost votat în prima lectură la sfârșitul lui martie 2017, dar apoi a fost „uitat” pe rafturile Parlamentului până a expirat termenul de un an de când a fost înregistrat, astfel încât a devenit nevalid.

PDM a înregistrat apoi un alt proiect de modificare a Legii supreme, privind introducerea integrării europene ca vector al politicii externe a Republicii Moldova. Acesta a fost  avizat recent și de Guvern și a ajuns pe masa deputaților, astfel că în actuala sesiune parlamentară va fi, probabil, unul din principalele subiecte de discuții, dezbateri și de PR pentru partidele parlamentare, dar nu numai.

Totodată, PLDM și PL vor insista în această perioadă preelectorală pe o altă inițiativă – cea de modificare a denumirii limbii de stat în limba română, care, în mod cert va atrage discuții și despre unionism, națiune, adevărul istoric și alte subiecte similare care au început deja să-i incite pe politicieni.

Constituția și Curtea Constituțională au constituit mijloace importante de PR și de stors voturi de partidele și liderii politici de la Chișinău, în special în ultimul deceniu. Atunci când nu reușeau să modifice Constituția așa cum aveau nevoie, întorceau tunurile spre judecătorii Curții Constituționale. Aceștia au fost trecuți din „buzunarul” lui Voronin în cel al AIE1, apoi AIE2, al lui Plahotniuc, iar, mai nou, principala vină o au că sunt și cetățeni români.  

Încă de la adoptarea sa în 1994, Constituția a fost element de dispută în societate – unii au criticat denumirea limbii de stat, alții au fost nemulțumiți că nu a fost atribuit un statut mai important limbii ruse. Statutul de neutralitate, statutul autonomiei găgăuze, împuternicirile președintelui și multe alte prevederi au fost criticate și comentate diferit. De unii ca să-și scuze eșecurile, de alții ca să-și excite publicul și de toți, în primul rând, pentru a ajunge în ziare și la TV. Până la urmă, cel mai important este ca toți să o respecte, în primul rând politicienii, dar nu să o vadă ca pe o fabrică de voturi, sau ca pe o vacă. Indiferent – sacră, sau nu.

Autor: Politruk.md