Republica Moldova „în stare de război”. La arme (urne), cetățeni!

Republica Moldova parcă ar fi în stare de război. Și asta nu atât din cauza gropilor de pe străzi, cât a mesajelor și avertismentelor  pe care le transmit politicienii în ajun de campanile electorală despre pericolele din exterior care amenință viitorul Republicii Moldova. Unii luptă cu propaganda  rusă, alții încearcă să demonstreze că integrarea europeană nu se va produce cu actuala guvernare, a treia tabără ne convinge că fără unirea din 2018 vine sfârșitul lumii, iar altă tabără ne amenință cu pericolul pierderii statalității dacă Traian Băsescu redobândește cetățenia moldovenească. Să mai spună cineva că nu are din ce alege la toamnă.

Aceste acțiuni confirmă încă o dată că tema politicii externe, geopolitica și vectorul extern al Republicii Moldova vor fi printre principalele pe care concurenții le vor aborda în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Nimic nou sub soare, s-ar părea, pentru că așa a fost cam în toate campaniile din ultimul deceniu jumătate, de multe ori chiar și la alegerile locale.

Cei 4 erau 3: euro-ruso-unioniștii

Săptămâna trecută președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, la fel ca președintele PPDA, Andrei Năstase, care a avut întrevederi cu ambasadori ai statelor UE, iar Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat rezultatele vizitei Maiei Sandu în SUA. Vicepremierul Iurie Leancă, președintele PPEM, a întreprins o vizită la București, de unde a venit cu mai multe promisiuni, în timp ce președintele Igor Dodon „s-a legat” de consulul României la Bălți, provocând o reacție a Ministerului român de Externe.

În mare parte, putem împărți partidele politice din Republica Moldova în patru categorii, ținând cont de opțiunile lor în materie de politică externă. Cea mai mare aglomerație este pe segmentul „integrării europene”, principalii reprezentanți fiind PAS, PDM,  PPDA, PPEM, PLDM. Iar în ultimul timp, tot mai multe formațiuni au trecut pe extrema dreaptă a acestui segment și anume la unionism. Aceste partide pledează deschis pentru unirea cu România, ceea ce ar însemna și integrarea europeană, dar și în NATO. Dacă anterior pe acest segment „se lăfăia” PNL, apoi a apărut Partidul Dreapta, acum și PL s-a înscris deschis în acest club, dar a apărut „pe piață” și o formațiune nouă – Partidul Unității Naționale, avându-l ca „locomotivă” pe fostul președinte al României Traian Băsescu, un politician foarte apreciat în rândul unioniștilor. Pe segmentul de stânga, cel al relațiilor privelegiate cu Rusia și chiar integrării în Uniunea Eurasiatică, a rămas o singură formațiune care ar conta – Partidul Socialiștilor. O a patra categorie ar fi cea a formațiunilor „centriste”, sau care nu au o poziție foarte clară în privința vectorului extern. Printre cele mai cunoscute se numără Partidul Comuniștilor și Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi. Ambele formațiuni sunt considerate însă mai degrabă filoruse decât adepte ale integrării europene.

Dar, lucrurile nu sunt atât de simple cum ar părea la prima vedere. Divizarea în cele patru tabere nu înseamnă nici pe departe posibilitatea de consolidare a vreuneia dintre ele, pentru că în cele mai multe cazuri partidele care împărtășesc aceleași viziuni, sau similare, rivalizează mai mult între ele decât cu cele cu opțiuni politice diferite.

Aglomerație pro-europeană

Cum menționam mai sus, cele mai multe dintre formațiunile cunoscute „se înghesuie” pe segmentul integrării europene, o opțiune de politică externă care devină tot mai puțin populară în ultimul deceniu – de la peste 70% în anii 2008-2009, la aproximativ 50 la sută în prezent. Inclusiv din această cauză și concurența politică între ele este mai mare.  Formațiunile de pe acest segment pot fi divizate în două categorii – cele de la guvernare – PDM și PPEM care încearcă să demonstreze atât pe plan intern cât și la Bruxelles și Washington că depun toate eforturile pentru a face reforme; și cele de opoziție, în special PAS și PPDA, care încearcă să demonstreze că atașamentul declarat al celorlalte două față de valorile europene nu sunt decât declarații electorale și că de fapt, Republica Moldova nu are nicio șansă de a avansa în această direcție atâta cât se vor afla la guvernare.

Unioniștii divizați

Nici în tabăra unioniștilor nu există unitate, chiar dacă se vorbește despre aceasta încă din anii 90.  PL, care a început să vorbească deschis despre opțiunea unirii, îi consideră trădători pe cei de la PUN, majoritatea cărora, în frunte cu liderul formațiunii, Anatol Șalaru provin de la PL. În același timp, PUN arată cu degetul la cei din PL pentru că le-a venit „revelația” unirii abia nu demult. PUN a reușit să absoarbă Partidul Dreapta, al cărei conducere provenea din Partidul Liberal Reformator, constituit la rândul său tot din fruntași PL. O alternativă pentru unioniști este și PNL, care este prima formațiune declarată pro-unionistă, dar care nu a înregistrat succesele electorale notabile până acum.

Aceste formațiuni luptă pentru un segment de electorat de aproximativ 20%, dacă e să dăm crezare sondajelor, dar trebuie ținut cont de faptul că o parte semnificativă a celor care ar vota pentru unirea cu România sunt susținători ai altor partide – PAS și PPDA.

Nimic nou pe frontul de Est

Pe centru-stânga, PCRM rivalizează cu PN și ambele atacă PSRM-ul. Dar socialiștii sunt cu mult înainte, reușind să acapareze relațiile cu Moscova, dar și practic tot electoratul filorus, care reprezintă aproape 50% din alegători.

Astfel, din punctul de vedere al opțiunii politicii externe, socialiștii stau cel mai bine. Au un bazin electoral mare în care „înoată” practic singuri, iar, între timp, partidele politice cele mai cotate sunt preocupate în primul rând de luptele între ele pentru „valorile europene”, sporind astfel și mai mult numărul indecișilor și al celora care se conving că „tot mai bine era atunci”.

Politica externă folosită ca instrument perfect de PR

Partidul Democrat, cât n-ar părea de straniu, pentru că până recent se proslăvea prin „centrismul” său, se erijează acum ca principala forță pro-europeană – reforme, acorduri, întrevederi, iar mai nou și o inițiativă de a introduce vectorul european în Constituție. În pofida criticilor Opoziției, toate acestea dau bine la electoratul pro-european, mai ales că PDM luptă în același timp cu propaganda rusă, având „curajul” să și provoace Moscova – expulzare de diplomați, declararea lui Dmitri Rogozin persona non-grata, declarații adoptate de Parlament.

Pe de altă parte, PAS și PPDA luptă pentru titlul de „favoriții Occidentului”. Maia Sandu a avut vizite la Bruxelles și Washington în ultimul timp, iar unul din principalele mesaje este cel de critică la adresa actualei guvernări. În lupta pentru același titlu revine și PPEM. Funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană, dobândită recent de Iurie Leancă, îi va permite să se întâlnească cu oficiali de la Bruxelles, dar și din alte capitale europene (așa cum a și început deja), sporind astfel competiția.

Unioniștii au un context perfect în acest an – centenarul Unirii, care va fi folosit la maximum pentru a apela la conștiința istorică a unei bune părți a populației. Dar, în același timp, vor continua să ademenească cu pensii și salarii de câteva ori mai mari pe care le-ar avea cetățenii Republicii Moldova dacă s-ar înfăptui unirea.

Cât n-ar părea de straniu, dar centenarul Unirii este „mană cerească” și pentru socialiști. Cele peste 50% dintre cetățeni care nu ar vota unirea au un „gardian”. Un gardian căruia îi convin de minune și acțiunile calificate drept anti-rusești ale guvernării PDM.

Bau-Baul extern

Identificarea dușmanilor externi pentru a distrage atenția de la problemele interne este o strategie de sute, dacă nu de mii de ani. Aceasta însă a ajuns practic la nivelul de „politică de stat” în fosta URSS în perioada interbelică, apoi a fost preluată și de o bună parte a țărilor occidentale în timpul Războiului Rece. Iar în Republica Moldova, chiar dacă țara noastră nu are practic niciun rol de jucat pe arena internațională, practica este continuată și în prezent. După cum este prezentat pericolul unionismului de unele partide și politicieni, șovinismul rus și propaganda de alții, se creează impresia că Republica Moldova e în stare de asediu. Între timp, alții accentuează pericolele și amenințările interne. Nu negăm că o bună parte din avertismentele politicienilor chiar sunt adevărate. Dar, în mod cert, cei care ne atrag atenția asupra lor nu sunt interesați atât de mult să ne asigure securitatea, cât să ne obțină voturile. Dar, despre amenințările, pericolele și dușmanii cu care ne amenință partidele în ajunul alegerilor, într-un alt material.

Autor: Politruk.md