Povestea covorului din flori vii, sau cum primarul interimar a stricat puțin un bun motiv de PR

Ideea primarului interimar al capitalei, Silvia Radu, de a amenaja temporar un covor tradițional moldovenesc din cele 200 de mii de flori cumpărate pentru înfrumusețarea parcurilor din capitală, a adunat nu numai ovații, dar și destule reacții negative. Criticile nu au vizat eventuale elemente ornamentale “țesute” greșit pe covor. Atât în presa de opoziție, cât și pe social media atenția s-a focusat asupra cifrei de 1.8 mln lei, verdict cu care Silvia Radu a potolit curiozitatea jurnaliștilor interesați de costul covorului.

De vină a fost startul nereușit

Niciodată evenimentul de prezentare a unui covor moldovenesc nu a adunat atât de multe microfoane de culori (politice) diferite. În special în condițiile de campanie electorală, se cerea vigilență maximă din partea primarului interimar, mai ales că pe flancul drept Silvia Radu era “atacată” cu întrebări despre membrii PD care o ajută să adune semnături pentru a candida la alegerile locale din 20 mai. În timp ce cu întrebarea despre PD s-a descurcat, când a fost întrebată cât a costat covorul, Silvia Radu le-a dat jurnaliștilor subiectul zilei: “Acest covor costă 1.8 mln lei”.  Fraza pe care a adăugat-o după aceasta nu a schimbat situația: “Acest covor va sta aici până marțea viitoare, apoi florile vor fi plantate în parcuri și în scuaruri”. Detaliul cu 1.8 mln a impus tonalitatea multor titluri de știri în mass-media și postări pe social media de după eveniment. Oamenii se întrebau dacă este normal să fie cheltuiți atâția bani pe flori, având, de exemplu, drumurile pe care le avem. Și primăria a început să repare greșeala…

La fel cum acoperă găurile din asfalt

Acolo unde Primăria vedea o “gaură” pe social media, o “repara” cu precizarea că banii oricum erau în buget, iar florile nu au fost cumpărate special pentru a așterne covorul din fața Catedralei, ci pentru a fi plantate în parcuri și scuaruri, fiind folosite doar temporar pentru covor. Desigur, această precizare schimbă un pic datele problemei, numai că nu schimbă titlurile apărute deja pe site-uri, nici postările pe social media care au inflamat subiectul și, în mod special, nici impresiile unor chișinăuieni, potențiali alegători. Și, după cum s-a văzut, în lipsa unei reacții oficiale, mass-media a continuat să pună accent pe costul florilor chiar și în știrile în care arătau frumusețea covorului, filmat cu drona.

TV-urile au lăudat, criticat și au “săpat” pe la spații verzi…

Televiziunile au dedicat ieri seara reportaje ample.  Posturile TV care o promovează pe Silvia Radu au căutat locuitorii caitalei care laudă inițiativa, inclusiv au smuls complimente de la studenți străini, dar nu au insistat să explice că cei 1.8 mln au fost cheltuiți pentru înflorirea parcurilor din Chișinău. Celelalte posturi TV, în special cele de opoziție, au procedat invers – au pus accent pe costul de 1.8 milioane ca fiind prețul covorului, iar unii au încercat să “sape” pe la spații verzi și chiar la primărie. Ce-i drept, au obținut păreri diferite cu privire la sumele alocate anii trecuți pentru flori, comparativ cu anul curent, stârnind astfel și mai mult publicul.

Cine și ce a înțeles din această poveste

Silvia Radu, dacă va mai avea posibilitatea data viitoare, va trebui să fie mai laconică și mai explicită în declarații, or fraza “Acest covor costă 1.8 mln lei” s-a lipit bine, mai ales în reportajele TV ale unor televiziuni de opoziție. De asemenea, ea va trebui să învețe să-și aleagă mai atent cuvintele pentru a nu lăsa loc de interpretări, fie să revină cu precizări dacă mesajul a ajuns distorsionat în mass-media. În cazul situației cu covorul, o reacție oficială a primăriei, în care explică și face apel la informare corectă, ar fi influențat cel puțin tonalitatea reportajelor din buletinele de știri de la sfârșitul zilei.

Mai mult, Silvia Radu poate să se uite la exemplul politicienilor pe care jurnaliștii i-au responsabilizat să meargă la bustul lui Eminescu cu poezia învățată de acasă. În sensul că ea trebuia să fie pregătită din timp cu un răspuns fără echivoc, mai ales știindu-se interesul jurnaliștilor, în special al celor din opoziție, pentru modul în care se cheltuie banii publici.

Ea ar trebui să verifice de ce Direcția Relații Publice și directorul de la Spații Verzi nu și-au coordonat declarațiile ca să iasă cu aceleași date la presă (De la primărie au declarat pentru TV8 că în anii trecuți pentru procurarea florilor s-au cheltuit sume de câteva mai mari, iar Eliferie Haruța de la Spații Verzi a zis că, din contra, anul trecut s-a cheltuit de 2 ori mai puțin decât acum).

Cât despre chișinăuieni, aceștia au aflat, cu această ocazie, cât costă florile care-i înconjoară în parcuri și scuaruri.

Iar candidații la funcția de primar au înțeles cel puțin un lucru: în campania electorală oamenii se bucură dacă le astupi gropile de pe drum, dar se arată deranjați dacă vrei să le câștigi votul “cu floricele”.

Autor: Iulian Cernavca